Conform precizărilor comunicate de CNAS prin adresa nr.9131/07.10.2020, nu se pot acorda concedii medicale folosind codul de indemnizație 51 pentru pacienții pentru care s-a instituit măsura izolării, deoarece, până la data prezentei nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României actul normativ prin care se aprobă lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării.,

            Până la aprobarea și publicarea actului normativ, la acordarea certificatelor de concediu medical pentru persoanele asigurate diagnosticate cu o boală infectocontagioasă confirmate cu SARS  Cov 2, pentru care s-a instituit măsura izolării potrivit legii, se înscrie:

           codul de indemnizație 05, nr. crt. 35 aferent afecțiunii COVID-19 din anexa la Hotărârea de Guvern nr.423/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asiguraţii beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu de asigurare și

          codul de diagnostic ”64 - alte boli cu virus, neclasate în alte locuri”.