Având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare și H.G. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 cu modificările și completările ulterioare, Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani anunța organizarea unei sesiuni de contractare în segmentul de asistență medicală primară pentru localitatea Răuseni, comuna Răuseni, județul, Botoșani în perioada 11.04.2019 – 17.04.2019.

Furnizorii de servicii medicale care doresc intrarea în relație contractuală cu C.A.S. Botoșani vor transmite cererile însoțite de documentele necesare contractării, prevăzute în actele normative în vigoare până la data de 11.04.2019.

Documentele necesare încheierii contractelor se transmit în format electronic pe adresa contractare@casbt.ro, asumate fiecare în parte prin semnătura electronică extinsă/calificată a reprezentantului legal al furnizorului. Reprezentantul legal al furnizorului răspunde de realitatea și exactitatea documentelor necesare încheierii contractelor.

Opisul cu documentele necesare încheierii contractelor și calendarul de contractare vor fi afișate pe site-ul C.A.S. Botoșani, www.casbt.ro.

 

Fișiere atașate

Anunt_CAS_BT_apr_2019.pdf