Proiecte-Cardul national de asigurari de sanatate

http://www.casan.ro/page/cardul-national-de-asigurari-de-sanatate-2.html

 

 Furnizorii de servicii medicale aflati in contract cu CAS Calarasi - in situatia in care se constata ca sunt carduri blocate – eroare 15 sau carduri invalide – eroare 5 ale asiguratilor ce apartin CAS Calarasi sunt rugati sa apeleze la telefon 0242/312927 sau 0242/312627 in vederea rezolvarii acestor situatii.  Pentru situatiile in care asiguratii apartin altor CAS, furnizorii de servicii medicale se vor adresa caselor respective, la telefoanele publicate de acestea.

Mentionam ca pentru cardurile blocate este necesar CID-ul (codul asiguratului), iar pentru cardurile invalide numarul cardului (numar document).

Pentru situatiile de carduri blocate, dupa ce se finalizeaza procedura de deblocare de catre specialistul CAS, furnizorul de servicii medicale va trebui sa execute urmatoarele operatiuni:

  1. Va introduce cardul in cititor si dupa introducerea pin-ului ii va aparea mesajul  de card blocat si se accepta.
  2. Va deschide ferestra pacienti din meniul Fisier.
  3. In aceasta fereastra va pasa pe butonul <Reset PIN eCard>   si cand terminalul va cere PIN-ul de reset se va introduce combintia “0000” (adica 4 de zero). PIN-ul cardului este acum 0000.
  4. Pentru a schimba PIN-ul cardului se va apasa butonul <Schimba PIN eCard>.
  5. Prima oara se va cere pin-ul actual al cardului, adica: 0000 si apoi se va apasa tasta de accept
  6. In continuare terminalul va cere PIN nou in care se va completa PIN-ul care se doreste si apoi se va apasa tasta de accept.
  7. Terminalul va cere sa se confirme PIN-ul introdus anterior.
  8. Dupa apasarea tastei de accept de la terminal se va afisa un mesaj precum ca PIN-ul a fost schimbat cu succes.

 

Mentionam ca pentru situatiile in care asiguratii detin un card care a fost activat, dar au uitat PIN-ul, procedura este de a se tasta 5 PIN-uri, dupa care, daca nu s-a reusit identificarea, cardul devine automat blocat si trebuie executata procedura mentionata mai sus (Tel CAS, CID, dupa deblocare pasi 1-8)

Pentru situatiile de carduri invalide, dupa ce se finalizeaza procedura de catre specialistul CAS, cardul devine operational si poate fi folosit de catre asigurat cu pinul stabilit de acesta in momentul activarii cardului.

 

IN ATENTIA FURNIZORILOR DE SERVICII MEDICALE

In vederea unei bune implementari a sistemului cardului national de asigurari sociale de sanatate va aducem la cunostiinta urmatoarele:

 

  1. Prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 557/246/2015 s-a modificat punctul 13 din anexa nr. 47 la Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de sanatate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2015 a H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari de sanatate pentru anii 2014-2015, astfel:

,,Prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, sunt aplicabile de la data prevăzută la art. 2 alin (2) din HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare”, cu exceptia situatiilor in care asiguratii nu pot prezenta/utiliza cardul national de asigurari sociale de sanatate.

 

  1. Prin Ordinul presdintelui Casei Nationale de asigurari de Sanatate nr. 248/29.04.2015 s-a modificat alin.(10) al art. 3 din capitolul I din Normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate curative pentru anii 2015 si 2016, aprobate prin Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 185/2015, astfel:

,,(10) Prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, precum şi a dispozitivelor medicale şi altora asemenea prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, sunt aplicabile de la data prevăzută la art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 900/2012, cu excepţia situaţiilor în care asiguraţii nu pot prezenta/utiliza cardul naţional de asigurări sociale de sănătate,"cu exceptia situatiilor in care asiguratii nu pot prezenta/utiliza cardul national de asigurari sociale de sanatate.

 

Astfel, din cele mentionate mai sus dorim sa aratam faptul ca s-a creat baza legala pentru a asigura accesul la serviciile medicale, medicamente si dispozitive medicale a persoanelor asigurate care nu pot prezenta cardul national de asigurari sociale de sanatate sau din motive tehnice nu pot utiliza acest document.

            In acest sens, pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, pentru a nu ingradi accesul asiguratilor la serviciile medicale, va rugam sa aveti in vedere urmatoarele:

           

  • Asiguratii care nu necesita asistenta medicala nu sunt obligati sa se adreseze unui furnizor de servicii medicale doar pentru activarea cardului. Acest lucru se poate efectua in perioada urmatoare, cu ocazia vizitelor la medic, in caz de necesitate, conform drepturilor statuate prin normele legale in vigoare.
  • La prezentarea unui cetatean pentru acordarea de servicii medicale, medicamente si dispositive medicale, furnizorii aflati in contract cu o casa de asigurari de sanatate vor solicita acestuia dovada calitatii de asigurat, respectiv cardul national de asigurari sociale de sanatate/adeverinta de asigurat cu valabilitate de 3 luni de la data emiterii pentru cei care refuza cardul national din motive religioase sau de constiinta/adeverinta inlocuitoare pentru cei carora li se va emite card national duplicat si vor acorda serviciile prevazute in pachetul de baza sau minimal, dupa caz.

In situatia in care o persoana nu poate prezenta cardul (fie nu a intrat in posesie, fie nu il poate prezenta la furnizor), sau din motive tehnice cardul nu poate fi utilizat se va proceda la verificarea calitatii de asgurat prin intermediul aplicatiei ,,PIAS” instalata atat pe site-ul CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.htlm, cat si pe site-ul CAS Calarasi la adresa http://www.casan.ro/cascl/page/verificare-asigurat.html.

            In cazul in care persoana figureaza neasigurata, se vor acorda serviciile din pachetul minimal, iar pacientul va fi indrumat catre casa de asigurari de sanatate pentru a intocmi procedurile necesare in vederea dobandirii calitatii de asigurat. In cazul in care persoana figureaza asigurata, se vor acorda serviciile prevazute in pachetul de baza.

            Pentru persoanele carora nu li s-a emis cardul, situatie ce se poate verifica prin intermediul aplicatiei instalate pe site-ul CNAS sau CAS calarasi, se vor acorda serviciile medicale corespunzatoare in baza calitatii de asigurat/neasigurat dupa caz.

            In speranta ca toti participantii din sistemul de sanatate inteleg necesitatea si importanta implementarii cardului national de asigurari sociale de sanatate in sistem, va solicitam sa respectati intocmai prevederile legale in vigoare si sa asigurati conditii normale de desfasurare a actului medical.