Hotărârea nr. 730/2020 privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari 

 

În vigoare de la 01 septembrie 2020

 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 796 din 31 august 2020. Formă aplicabilă la 11 septembrie 2020.

 

 

 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
 

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
 

   Art. I. -   Alineatul (3) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 27 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: 

   " (3) Beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 1.299 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, republicată, cu modificările ulterioare." 

   Art. II. -   În cuprinsul anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 27 martie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 5 iunie 2020, republicată, cu modificările ulterioare, sintagma "venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri" se înlocuieşte cu sintagma "venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.299 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri." 

   Art. III. -   Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 septembrie 2020.

 

 

   
 

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN