Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a prezentat, miercuri, 26 septembrie a.c., în cursul evenimentului ZF Pharma Summit 2018, principalele preocupări și realizări actuale ale instituției, precum și câteva intenții de viitor.

Astfel, el a declarat că „CNAS reușește, în condițiile unui raport de aproape 1 la 3 intre numărul contributorilor și cel al beneficiarilor sistemului de asigurări sociale de sănătate, să ofere un pachet generos de servicii medicale prin intermediul acestui sistem, mai mult să îl extindă constant cu noi medicamente sau proceduri scumpe”. Vulcănescu a precizat însă că pentru funcționarea durabilă a sistemului asigurărilor sociale de sănătate este necesară trecerea de la medicina omului bolnav la cea a omului sănătos, conștientizarea nu doar la nivelul instituțiilor publice ci al fiecărui individ că orice leu investit în prevenția și depistarea precoce a îmbolnăvirilor va însemna nu numai economisirea altor sute de mii de lei ci și evitarea pierderilor de ani de viață activă, precum și a deceselor premature.

„Când vine vorba de starea sănătății, foarte mulți sunt cei care evită cu anii să-și facă un control medical periodic sau să ia în seamă micile semne care pot indica o afecțiune gravă. Foarte mulți sunt și cei care au un stil de viață dăunător sănătății, diverse obiceiuri nocive – fumat, sedentarism, excese alimentare sau de altă natură. Pe toți acești oameni trebuie să-i convingem să fie grijulii cu sănătatea lor, să-i convingem că un stil de viață sănătos și controlul medical periodic nu reprezintă constrângeri sau corvezi, ci investiții în sănătate” – a afirmat președintele CNAS.

Un exemplu în acest sens este inițiativa CNAS de introducere a unui mecanism de stimulare financiară a medicilor de familie pentru fiecare caz oncologic depistat și confirmat de medicul specialist. Măsura are drept scop reducerea morbidității și mortalității oncologice, în acord atât cu programul de guvernare, cât și cu obiectivul stabilit la nivelul UE pentru anul 2030.

Totodată, Răzvan Vulcănescu și-a exprimat dezacordul față de afirmațiile publice conform cărora sumele mai mari investite în sănătate în acest an, în comparație cu cele din anii trecuți, nu au efecte practice pe teren. Un efect al acestor sume mai mari este creșterea accesului asiguraților la medicamente inovatoare, de ultimă generație. În acest an pe lista medicamentelor compensate au intrat, condiționat sau necondiționat, în mai multe etape, câteva zeci de molecule noi pe mai multe arii terapeutice, o atenție specială fiind acordată însă afecțiunilor oncologice. Pentru acele medicamente incluse condiționat în listă s-au încheiat sau sunt în curs de pregătire contracte cost-volum/cost-volum-rezultat. Cel mai recent contract intrat în derulare este cel care țintește tratarea fără interferon a 13.000 de noi pacienți cu hepatita virală cronică C, aflați în stadiile de fibroză F1, F2, F3 și F4.

„În acest moment punem la punct detaliile extinderii programului de diabet zaharat, în sensul introducerii în acest program a unor tehnologii de ultimă generație de monitorizare electronică a nivelului glicemiei și de reglare automatizată a acestui nivel” – a precizat Vulcănescu.

Tot în acest moment se lucrează într-un ritm accelerat pentru definitivarea mai multor variante de mecanism clawback care vor fi prezentate Guvernului, precum și la un proiect ce va asigura creșterea calității deciziilor care se adoptă la nivelul instituției, prin dezvoltarea de instrumente moderne de analiză a datelor colectate de Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate. Acest proiect complex, finanțabil din fonduri europene, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, în limita a 350 milioane lei, va viza printre altele planificarea strategică, creșterea calității serviciilor publice, dar și reducerea birocrației, simplificarea procedurilor în relația cu asigurații și cu furnizorii de servicii medicale.

Biroul de presă