INFORMARE

 privind asistenţa medicală primară

 

 

INFORMAȚII GENERALE PRIVIND ASISTENȚA MEDICALĂ PRIMARĂ

Medicul de familie reprezintă primul contact al pacientului cu sistemul de sănătate. Serviciile de medicină primară se bazează pe relația continuă dintre medic și persoana înscrisă pe lista proprie.

Orice persoană are posibilitatea de a se înscrie pe lista unui medic de familie pe care îl alege. De asemenea, după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii, poate opta pentru schimbarea acestuia.

 

Persoanele neasigurate beneficiază gratuit de pachetul minimal, care cuprinde servicii medicale pentru situații de urgență, consultații de monitorizare a evoluției sarcinii și lăuziei, consultații de planificare familială, supravegherea și depistarea bolilor cu potenţial endemo-epidemic, servicii de prevenție. Pentru analizele de laborator, investigațiile imagistice sau tratamentul recomandat de medicul de familie, persoanele neasigurate suportă integral costurile, fără a beneficia de rețete compensate

 

Asigurații beneficiază la medicul de familie de servicii cuprinse în pachetul de bază: servicii medicale curative, de prevenție, consultații la domiciliu, consultații la distanță, administrare de medicamente, precum și de o serie de servicii adiționale, pe care medicul de familie le poate furniza dacă are pregătirea și aparatura necesară.

 

Serviciile medicale curative cuprind serviciile pentru urgențele medicale, precum și consultațiile pentru afecțiuni acute (inclusiv intervenții de mică chirurgie sau manevre specifice). Consultațiile periodice pentru asigurații cu boli cronice se realizează pe bază de programare și se acordă pentru continuarea terapiei, pentru supravegherea evoluției bolii și a complicațiilor acesteia. Pacienții cu boli cronice pot beneficia de o consultație pe lună la medicul de familie, la cabinet sau la distanţă.

 

Serviciile de prevenție se acordă de către medicul de familie pentru toate categoriile de vârstă, astfel:

  • 0 – 3 ani – la externare din maternitate și la 1, 2, 4, 6, 9, 12, 15, 18, 24 și 36 luni;
  • 4 – 18 ani – o dată pe an;
  • 18 – 39 ani - o dată la 3 ani sau o dată pe an pentru personal cu risc înalt;
  • 40 + ani - pachet de prevenție anual sau  o dată  la 3 ani pentru persoanele neasigurate;

Pachetul anual de prevenție pentru 40 + ani este o nouă reglementare pentru adultul asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani, care prevede până la trei consultații pentru evaluarea riscului, intervenția asupra factorilor și obiceiurilor de viață care determină riscurile, precum și monitorizarea pacienților. Pentru a asigura accesul la investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acestea pot fi efectuate de furnizori aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și peste valoarea de contract.

 

Medicii de familie care au pregătirea (atestat/competență) și aparatura necesară în cabinet pot acorda asiguraţilor de pe lista proprie servicii de ecografie generală - abdomen și pelvis.

Începând cu data de 1 iulie 2021, medicii de familie care au aparatura necesară în cabinet, pot oferi pacienților asigurați din propria listă următoarele servicii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore (Holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, efectuarea și interpretarea electrocardiogramei (EKG) pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate.

 

Consultațiile furnizate de medicul de familie pot fi acordate și la domiciliu pentru persoanele nedeplasabile, pentru pacienții cu boli cronice sau afecțiuni acute care nu permit deplasarea la cabinet, copiilor cu vârsta 0-1 an, copiilor 0-18 ani cu boli infecto-contagioase și lăuzelor. Pentru pacienții cu boli cronice, începând cu data de 1 iulie 2021, se poate acorda o consultație la domiciliu pe lună.

Medicul de familie poate furniza consultații medicale la distanță pentru pacienții cu boli cronice, precum și pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare. Documentele rezultate în cadrul consultației la distanță se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronice.

Pentru consultațiile la distanță nu este necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate.

 

Până la finalul lunii în care încetează starea de alertă pentru pandemia COVID-19, toate consultaţiile din pachetul de servicii de bază, respectiv din pachetul minimal de servicii medicale, pot fi acordate inclusiv la distanţă, dacă medicul de familie apreciază că acest lucru se poate realiza în beneficiul pacientului.

 

Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară sunt: plata "per capita" prin tarif pe persoană asigurată, conform listei proprii de persoane înscrise asigurate, şi plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte pentru unele servicii medicale prevăzute în prevederile legale.

 

Valoarea minim garantată a punctului per capita de la 1 iulie 2021 este de 8,5 lei, (valoarea punctului per capita până la 30 iunie 2021 este de 7,8 lei) iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu medical este de 3,5 lei (valoare neschimbată).

Documentele medicale pe care medicul de familie le poate elibera persoanelor asigurate înscrise pe lista sa:

  • bilet de trimitere (pentru consultații de specialitate sau investigații);
  • prescripție medicală;
  • certificat de concediu medical;
  • adeverinţe medicale pentru copii în caz de îmbolnăviri;
  • adeverinţe medicale pentru înscrierea în colectivitate;
  • fişă medicală sintetică necesară copiilor cu dizabilităţi pentru încadrarea și reevaluarea în grad de handicap;
  • certificat medical constatator al decesului;
  • recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu/îngrijiri paliative la domiciliu;
  • adeverinţe încadrare în muncă pentru șomerii beneficiari ai pachetului de bază.

 

ASISTENTA MEDICALĂ PRIMARĂ LA NIVELUL JUDEȚULUI HARGHITA

 

Procesul de contractare a Casei de Asigurări de Sănătate Harghita cu medicii de familie, la fel ca și cu toți  furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale,  pentru anul 2021, s-a derulat în luna iulie 2021.

 

La nivelul județului Harghita pe perioada 01.08.2021-31.12.2021 s-au încheiat 130 de contracte cu furnizori de asistență medicală primară ce reprezintă în total 135 medici de familie. Față de perioada anterioară (iulie 2021) acest număr a scăzut cu un contract, datorită pensionării unui medic de familie.

 

Având în vedere prevederile legale medicii care îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate judeţene, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, îşi pot continua activitatea, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană şi de Colegiul Medicilor din România, prin colegiile judeţene ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate.

Comisia organizată la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene, alcătuită dintr-un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene, dintr-un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene și dintr-un reprezentant al colegiului judeţean al  medicilor, analizează cererile medicilor, care au împlinit vârsta de 67 de ani. La nivelul județului Harghita s-au emis avize pentru continuarea activității pentru un număr 34 de medici, din care  12 medici de familie.

Situația medicilor de familie pe localități, localităţile deficitare din punct de vedere al existenţei medicilor de familie respeciv sporurile acordate medicilor de familie în funcție de condițiile în care aceștia își desfășoara activitatea este prezentată în tabelele anexate.

 

                                                           Director General

                       Ec. Duda Tihamér Attila

 

 

 

 

Fișiere atașate

anexa2.pdf anexa1.pdf