INFORMARE
privind contractarea la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Harghita
pentru anul 2022
Casele de Asigurări de Sănătate încheie contracte directe cu cabinete medicale, clinici, spitale, farmacii, laboratoare și alți furnizori. Serviciile medicale care se regăsesc în pachetele decontate din FNUASS se acordă în baza contractelor dintre casele de asigurări de sănătate și furnizori.
Casele de Asigurări de Sănătate:
- nu încheie contracte direct cu asigurații, ci cu furnizorii de servicii medicale;
- nu decontează asiguraţilor contravaloarea serviciilor medicale de care au beneficiat, ci furnizorilor cu care se află în contract.
Relaţia contractuală în perioada 01.01.2022-31.03.2022 s-a desfășurat pe baza actelor adiţionale încheiate la contractele desfășurate în anul 2021.
Condițiile acordării asistenței medicale în baza actelor adiționale sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiționale.
Prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 955/181/2022 a fost aprobată prelungirea aplicabilității până la 31 decembrie 2022 a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și modificări și completări ale acestora, care au intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2022.
În luna aprilie 2022 a avut loc procesul de contractare pentru furnizorii noi care nu se aflau în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Având în vedere creditul de angajament alocat pentru anul 2022, necesarul de servicii medicale, numărul cererilor înregistrate și ofertele de contractare, respectiv numărul de contracte ale furnizorilor de servicii medicale, farmaceutice şi de dispozitive medicale aflate în derulare, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Harghita s-au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale, farmaceutice şi dispozitive medicale cu un număr de 353 furnizori, conform tabelului următor:
Nr. crt. |
Tipul de asistență medicală |
Nr. Contracte/ Acte adiționale încheiate |
Nr. Contracte/ Acte adiționale încheiate |
Observaţii |
---|---|---|---|---|
c1 |
c2 |
c3 |
c4 |
c5 |
1 |
Asistența medicală primară |
130 |
128 |
- 2 medici pensionați |
2 |
Asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice fără specialitatea medicină fizică şi de reabilitare |
27 |
28 |
- 1 contract nou |
2.1 |
Nr. acte adiţionale pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare |
- |
3 |
- |
3 |
Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice |
19 |
20 |
- 1 contract nou |
4 |
Asistenţa medicală pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare (unităţi sanitare ambulatorii de recuperare, medicină fizică şi de reabilitare) |
5 |
6 |
- 1 contracte nou |
5 |
Asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea medicină dentară |
45 |
47 |
- 3 contracte noi - 1 medic pensionat
|
6 |
Asistența medicală spitalicească |
5 |
5 |
- |
7 |
Consultații de urgență la domiciliu si transport sanitar neasistat |
1 |
0 |
- |
8 |
Îngrijiri medicale la domiciliu |
2 |
2 |
- |
9 |
Acordarea medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu |
56 |
54 |
- 2 farmacii cumpărate de rețele de farmacii |
10 |
Acordarea dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau funcţionale în ambulatoriu |
57 |
60 |
- 3 contracte noi
|
TOTAL |
347 |
353 |
- |
Director General
Ec. Duda Tihamér Attila