ANUNȚ

În atenția persoanelor care au încheiat cu CAS Ialomița, contracte de asigurare

pentru concedii și indemnizații medicale

 

Având în vedere modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și normelor de aplicare a acesteia, CAS Ialomița aduce la cunoștința persoanelor fizice (altele decât salariații) următoarele: 

Contractele de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii încheiate cu casele de asigurări de sănătate de către persoanele fizice şi care au venitul lunar asigurat mai mare decât venitul înscris în declaraţia fiscală depusă în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, sau, după caz, mai mare decât valoarea a 3 salarii de bază minime brute pe ţară în cazul asigurării  pentru concedii şi indemnizaţii de maternitate, se modifică prin acte adiţionale până la data de 1 iunie 2023.

În vederea încheierii actelor adiționale, persoanele sunt obligate să prezinte/să transmită la casa de asigurări de sănătate, în copie declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Modificările înscrise în actele adiționale intră în vigoare începând cu data de 1 iunie 2023. Venitul lunar înscris în contractele aflate în derulare  precum și contribuția lunară calculată și achitată asupra acestui venit, pentru perioada de până la 1 iunie 2023, nu se modifică.

Totodată, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) din OUG nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare, (persoanele fizice, altele decât salariații), care doresc să încheie contracte de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii sunt obligate să prezinte în copie declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 170 alin. (1), art. 174 alin. (5) și (6) și art. 180 alin. (2) și (3) din Codul fiscal, la casa de asigurări de sănătate la care acestea sunt luate în evidență ca plătitori de contribuție de asigurări sociale de sănătate. 

Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a 3 salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru maternitate.

            Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu se regularizează în raport cu venitul realizat de persoana asigurată și înscris în declarația fiscală.