Se mențin măsurile de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus
Executivul a aprobat o Ordonanță de Urgență care prevede reglementări privind acordarea și
decontarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale, inclusiv a activităţilor
cuprinse în cadrul programelor naţionale de sănătate, începând cu data de 15 mai 2020.
Astfel, până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa
medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe
necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.
Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră. De
asemenea, se păstrează prescripțiile la distanță, iar medicii de familie pot prescrie în continuare
pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și
gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Începând cu data de 15 mai, se mențin și mare parte din reglementările privind modalitatea
de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgență, până la data de
30 septembrie 2020.
Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a
fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază
de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele
de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină,
dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.
Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele
asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate și prin
mijloace electronice de transmitere la distanță.
În bugetul FNUASS vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a
concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se
instituie, respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare,
ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, precum şi pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia
COVID-19.

Pentru toate tipurile de concedii medicale, modul de acordare a certificatelor de concediu medical și durata acestora sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare.
“Am considerat necesară prelungirea acestor măsuri pentru a limita pe cât posibil deplasarea la furnizori sau la casele de asigurări de sănătate a asiguraților care au nevoie de diverse documente în vederea accesării serviciilor medicale necesare, precum și pentru a asigura distanțarea socială și, implicit, siguranța pacienților. Tot în acest sens, este necesară și menținerea valabilității unor documente pentru anumite perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Vom rămâne în stare de alertă, vom ține cont de clasificarea spitalelor pe nivele de risc, vom evalua situatia și vom lua toate măsurile necesare ca pacienții să beneficieze de serviciile medicale necesare în condiții de siguranță”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
Toate serviciile medicale și farmaceutice vor fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2020 fără să fie necesară utilizarea cardului național de sănătate. După data respectivă va fi mentinută această reglementare până la 30 septembrie 2020 pentru serviciile acordate în medicina primară și ambulatoriul de specialitate. Pentru serviciile medicale acordate în unitățile sanitare cu paturi și de către furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale și furnizorii de medicamente va fi realizată o evaluare în urma căreia se va stabili dacă va fi oportună introducerea, după data de 30 iunie, a obligativității utilizării cardului național de sănătate.
De asemenea, casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional până la data de 30 iunie 2020, urmând a fi evaluată situația pe acest tip de servicii medicale, pentru a stabili dacă această masură necesită să fie implementată în continuare.
Actul normativ aprobat azi mai prevede și că serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, până la data de 30 septembrie 2020.

 

Fișiere atașate

Comunicat CNAS 14052020.pdf