În conformitate cu dispozițiilor art. 8 alin (7) din HG nr. 155/ 2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări de sănătate pot stabili şi alte termene de contractare, în funcţie de necesarul de medicamente și materiale sanitare specifice acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, în limita fondurilor aprobate fiecărui program/ subprogram naţional de sănătate.

Având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a) HG nr. 155/ 2017 și art. 36 alin. (2) lit. a) Ordinul 245/ 2017, potrivit căruia casele de asigurări de sănătate au obligația să încheie contracte numai cu furnizorii autorizaţi şi evaluaţi (...), aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru tratamentul ambulatoriu, în condiţiile legii, în perioada 12.10.2021 – 14.10.2021 se desfășoară procesul de contractare pentru furnizorii de medicamente și materiale sanitare care nu se află în relație contractuală cu CAS Neamț pentru eliberarea de medicamente în cadrul programelor naționale de sănătate.

Acestora li se fac aplicabile prevederile art. 22 alin. (3) din HG nr. 155/ 2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, în acest sens urmând a fi încheiate contracte cu valabilitate inițială până la data de 31 decembrie 2021, conform bugetului aprobat.