Precizări privind recomandările pentru îngrijiri medicale la domiciliu emise anterior datei de 1 aprilie 2018

 

1. Recomandările pentru îngrijiri medicale la domiciliu emise anterior datei de 1 aprilie 2018 și în baza cărora nu au fost emise decizii de către CAS VALCEA, nu își păstrează valabilitatea după data de 1 aprilie 2018, fiind necesară obținerea unei noi recomandări – formular al cărui model este prevăzut în anexa 31 C la Ordinul 397/836/2018.

 

2. Deciziile de aprobare pentru îngrijiri la domiciliu emise de CAS VALCEA anterior datei de 1 aprilie 2018, aflate în derulare, își păstrează valabilitatea, cu condiția ca serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu să facă obiectul pachetului de bază valabil începând cu data de 1 aprilie 2018.

 

3. Pentru furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, aflați în relație contractuală cu CAS VALCEA la data de 31 martie 2018, se încheie acte adiționale pentru luna aprilie 2018 și în situația în care furnizorul nu face dovada existenței a cel puțin un medic care își desfășoară activitatea într-o formă legală la furnizor. Reglementările privind existența a cel puțin un medic care își desfășoară activitatea într-o formă legală la furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu sunt aplicabile începând cu data de 1 mai 2018.

 

4. Suma contractată prin actul adițional încheiat pentru luna aprilie 2018 se stabilește luând în calcul categoriile de personal care desfașoară activitatea într-o formă legală la furnizor potrivit metodologiei prevăzute în Anexa 31 A la Ordinul nr.397/836/2018.

 

5. Recomandarea pentru îngrijiri medicale la domiciliu, se eliberează în 2 exemplare, din care un exemplar rămâne la medic, care se ataşează la foaia de observaţie/fişa medicală, după caz.

 

În ziua în care a făcut recomandarea, medicul are obligația să o transmită electronic, cu semnătură electronică extinsă/calificată, casei de asigurări de sănătate la adresa de e-mail:

 

Fișiere atașate

ANEXA 31 C Recomandare ID.docx ANEXA 31 C Recomandare ID.pdf