Având în vedere disfuncționalitățile modulului de raportare on-line paraclinic aparute în data de 08.12.2014 și necesitatea opririi temporare a acestuia începand cu data de 09.12.2014, dar și propunerile de modificare a formatului tabelelor/datelor raportate, cât și modificarea motoarelor de căutare pentru toate modulele de raportare on-line de pe site-urle CAS, începând de ieri 17 decembrie a.c. s-au trecut în faza de producție noile module de raportare farmacii, paraclinic, medicină dentară și recuperare.

Noile module de raportare on-line cuprind dupa caz modificări ale structurii tabelare, dar și modificări ale motoarelor de căutare.

Scopul acestor modificări este în principal simplificarea și reducerea modalităților de raportare, dar și noi capabilități de a evidenția, calcula și afla informațiile necesare pentru asigurați, furnizori și personalul CNAS-CAS.

Astfel:

-la modulul raportări on-line farmacii cu circuit deschis: structura tabelară s-a completat cu coloana “CAS” pentru a se putea face analiza date pe județe, respectiv Mun. București, s-a adăugat o linie de “Total perioadă” și s-au redus numărul de coloane de raportare la 4, respectiv un total consum zilnic medicamente lista A, B, C1, și C3, un total consum zilnic medicamente eliberate pe Programele Naționale de Sănătate curative, ultimele două coloane tab II și III rămânând nechimbate; motorul de căutare a fost modificat în sensul că nu sunt obligatorii toate liniile de căutare, dar se pot face căutari și totaluri pe perioade de timp/lunar.

Pentru noile solicitări de raportare la modulul raportări on-line farmacii, respectiv pentru coloanele “Consum medicamente lista A, B, C1, C3”/ Ac/subac și cr și “Consum medicamente eliberate pe Programele Naționale de Sănătate curative”, primele raportări vor cuprinde totalul valorilor începând cu data de 01.12. 2014 până la data raportării, urmând ca după această dată, raportarea să se facă zilnic. Menționăm ca toate raportările vor fi până la ora 12:00 pentru situația zilei precedente, pt. vineri, sâmbătă și duminică raportarea va fi până luni la ora 12:00, iar pentru sărbătorile legale în prima zi lucrătoare până la ora 12:00.

 

-la modulul de raportări on-line paraclinic: structura tabelară s-a completat cu coloana “CAS”, două noi coloane “Servicii laborator” și “Servicii imagistică” necesare pentru diferențierea raportărilor pe domeniul de activitate și o nouă coloană pentru evidențierea cazurilor programate; totodată s-au adăugat două linii necesare evidențierii automate a valorilor totalurilor, separate pentru laborator și imagistică; la fel motorul de căutare a fost modificat în sensul obținerii informațiilor căutate pe perioade de timp. Menționăm că toate raportările vor fi până la ora 12:00 pentru situația zilei precedente, pt. vineri, sâmbătă și duminică raportarea va fi până luni la ora 12:00, iar pentru sărbătorile legale în prima zi lucrătoare până la ora 12:00.

 

-la modulele de raportare on-line medicină dentară și recuperare:  structura tabelară s-a completat cu coloana “CAS” pentru a se putea face analiza date pe judete, respectiv Mun. București, s-a introdus implicit valoarea “DA” la coloana “Fond disponibil”, urmând ca furnizorii de servicii de medicină dentară și recuperare să raporteze “NU” doar în data când nu mai au fond disponibil; la fel motorul de căutare a fost modificat în sensul obținerii informațiilor cautate pe perioade de timp. Menționăm că toate raportările vor fi până la ora 12:00 pentru situația zilei precedente, pt. vineri, sâmbătă și duminică raportarea va fi până luni la ora 12:00, iar pentru sărbătorile legale în prima zi lucrătoare până la ora 12:00.