Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a fost în cursul dimineţii oaspetele CNAS, unde s-a întâlnit cu noua echipă de conducere a instituţiei. Cu această ocazie, s-a subliniat importanța și necesitatea colaborării dintre Ministerul Sănătății (MS) și CNAS în interesul pacienților, dar și a personalului medical, iar ministrul Florian Bodog şi-a exprimat convingerea că dl. Laurenţiu Mihai va trata cu maximă responsabilitate misiunea de președinte al CNAS, pentru îndeplinirea măsurilor din Programul de Guvernare.
Obiectivele imediate ale noii conduceri a CNAS sunt: continuarea dialogului cu medicii de familie, identificarea soluțiilor pentru desfășurarea activității acestora în condiții optime, precum și finalizarea și publicarea în transparență decizională a proiectului Contract-cadru pe anul 2018, astfel încât personalul medical să cunoască încă de la începutul anului noile reglementări.
Cu aceeaşi ocazie, ministrul sănătăţii a precizat că CNAS are obligația de a se asigura ca există fondurile necesare pentru acordarea serviciilor medicale și a medicamentelor în toate unitățile sanitare.
„Numirea mea în această funcţie este o dovadă de încredere care mă onorează, dar înseamnă totodată şi o uriaşă responsabilitate. L-am asigurat pe dl. ministru că în îndeplinirea mandatului meu voi face toate eforturile pentru creşterea accesului asiguraţilor la tratamente” – a declarat preşedintele CNAS, Laurenţiu Mihai.

Biroul de presă