Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

Procedura de emitere a documentului portabil S1 - Înregistrare pentru asigurare medicală

 

Documentul portabil S1 (înlocuieşte formularele europene E 106, E109, E120 şi E121), se emite în temeiul dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004, al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările şi completările ulterioare şi reprezintă un document care atestă dreptul la asistenţă medicală în statul membru în care o persoană îşi are reşedinţa, atunci când acesta nu coincide cu statul în care persoana este asigurată.

            Deţinătorul documentului portabil (DP) S1 beneficiază în statul membru de reședință de prestațiile în natură acordate, în numele instituției competente, de către instituția de la locul de reședință, în conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum ar fi fost asigurat în temeiul legislației menționate.

         DP S1 este eliberat pentru persoanele salariate sau lucrătorii independenţi care îşi desfăşoară activitatea în alt stat decât statul competent, când sunt detaşaţi sau în caz de pluriactivitate, lucrătorii frontalieri, pensionari, funcţionari publici şi membrii de familie ai acestora.

            În vederea eliberării DP S1, persoana solicitantă trebuie să depună la casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia este înregistrată ca persoană asigurată, următoarele documente, după caz:

Documentul portabil A1 nu se solicită în cazul lucrătorilor frontalieri, respectiv studenţilor care urmează o formă de învăţământ superior în România merg să studieze într-un alt stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit la Marii Britanii și Irlandei de Nord în cadrul unor programe ale Uniunii Europene ce au drept scop schimburile de studenţi.

În vederea eliberării DP S1, casele de asigurări verifică statutul de asigurat al persoanei solicitante.  În cazul membrilor de familie pentru care se solicită DP S1 se va verifica statutul de asigurat al persoanei de la care derivă dreptul de acordare a prestaţiilor medicale conform legislaţiei statului membru de reşedinţă.

Prestaţiile acordate în baza DP S1 generează rambursări pe bază de facturi.

Prezenta procedură nu înlocuieşte sau limitează prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009, cu modificările şi completările ulterioare.