Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca parte a sistemului de sănătate din România, prin Programul de Boli Cardiovasculare, derulat la nivelul instituţiei, asigură tratamentul pacienţilor cu diverse afecţiuni cardiovasculare (stenoze arteriale severe, bradiaritmii prin implantare de stimulatoare cardiace, aritmii ventriculare maligne, aritmii complexe prin proceduri de ablaţie,  anevrisme aortice prin tehnici hibride).

În ultimii ani, fiind coştienţi de necesitatea asigurării creşterii accesului pacienţilor la tratamentele specifice, am diversificat foarte mult programele finanţate, astfel că numărul bolnavilor trataţi prin proceduri de dilatare percutană a ajuns la 13.000 pacienţi/an, numărul de bolnavi trataţi prin implantare de stimulatoare cardiace a ajuns la 5.610 pacienţi/an iar numărul de bolnavi trataţi prin intervenţii de chirurgie vasculară la ajuns la 5.595 paceinţi/an.

Din punct de vedere financiar bugetul alocat acestui program s-a triplat pe parcursul celor opt ani de derulare a programului, crescând în mod semnificativ şi numărul unităţăţilor medicale prin care se derulează acest program, astfel că pentru 2017, fondurile aprobate aferente tratării bolilor cardiovasculare sunt în valoare de 131.996,00 mii lei iar numărul de bolnavi prevăzuţi să intre în tratament pentru anii 2017 – 2018 este de 32.133 pacienţi.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este alături de pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare şi încurajează un stil de viaţă sănătos ce trebuie asigurat printr-o alimentaţie sănătoasă, fără sare şi zahăr în exces, cu mişcare fizică zilnică în spaţii nepoluate, verificarea constantă a tensiunii arteriale, plus menţinerea sub control a valorilor colesterolului şi glicemiei.