Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

 

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale (10 octombrie) este dedicată educaţiei, la nivel global, în privinţa tulburărilor psihice şi de comportament, precum şi combaterii stigmatizării sociale a persoanelor cu afecţiuni mintale.

Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de depresie, o cauză majoră care conduce la dizabilităţi. Peste 260 de milioane de persoane au tulburări anxioase. Un recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează la 1.000 miliarde USD pierderile economice la nivel global, produse prin scăderea productivităţii din cauza depresiei şi tulburărilor anxioase.

Conform studiilor sociologice, tulburările psihice şi de comportament sunt subdiagnosticate în România, deoarece chiar şi simpla consultare a unui medic psihiatru este privită deseori în mod negativ. Datele CNAS arată că din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi care au beneficiat anul trecut de prescripţii medicale decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate doar circa 440.000 – sub 5% – au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă.

Printre cele 14 programe naţionale de sănătate curative derulate de CNAS se numără şi cele care ţintesc sănătatea mintală şi anumite boli neurologice, dar şi alte afecţiuni care, netratate, pot avea consecinţe neurologice, cum ar fi diabetul zaharat.

Conştienţi de necesitatea creşterii accesului pacienţilor la tratamentele specifice, am diversificat foarte mult programele naţionale, am crescut nivelul finanţării acestora, şi ne propunem ca în perioada următoare să continuăm dezvoltarea programelor menţionate.

Totodată, ne propunem ca, în colaborare cu profesioniştii din domeniu, să perfecţionăm cadrul normativ existent, în scopul încurajării diagnosticării şi tratării cât mai timpurii a tulburărilor psihice şi de comportament.

Solidari cu pacienţii cu afecţiuni mintale, considerăm că multe din aceste afecţiuni pot fi vindecate sau ţinute sub control, dacă sunt diagnosticate şi tratate la timp, iar persoanele respective pot duce o viaţă normală, cu sprijinul profesioniştilor din domeniu, dar şi al societăţii.

                                                                                                                           Biroul de presă