Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

 

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a anunţat în cadrul Profit Health.forum o serie de priorităţi ale instituţiei pentru perioada următoare. Astfel, el a precizat că noutăţile din Contractul-cadru şi din normele de aplicare a acestuia pentru anul 2018 se înscriu într-o etapă mai largă de demersuri pentru gestionarea eficientă a resurselor financiare, umane şi de date ale CNAS.

Noul Contract-cadru, care va intra în vigoare la 1 aprilie a.c., împreună cu normele metodologice, cuprinde o serie de prevederi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora.

La ora actuală se fac demersuri pentru încheierea de noi contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat pentru o serie de arii terapeutice precum hepatita cronică virală C, insuficienţa cardiacă cronică şi oncologie.

Începând cu anul viitor, se intenţionează elaborarea unei propuneri funcţionale de introducere a unor niveluri diferenţiate ale contribuţiei datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă (cunoscută şi sub numele de clawback), pe baza determinării exacte a consumurilor pe fiecare medicament. O asemenea determinare va fi posibilă pe baza serializării medicamentelor şi a obligativităţii verificării acestora online pentru prevenirea contrafacerilor, prin Sistemul Național de Verificare a Medicamentelor, în conformitate cu reglementările europene.

Totodată, CNAS intenţionează să extindă utilizarea Dosarului Electronic de Sănătate şi la acei furnizori de servicii medicale care în prezent nu folosesc acest instrument informatic, precum şi să realizeze un proiect de informatizare a certificatelor de concediu medical şi a biletelor de trimitere. Pentru un alt proiect informatic, Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI (OSHIG), care va permite trecerea de la schimbul de informaţii şi documente prin poştă la cel exclusiv electronic cu instituţiile omoloage CNAS din alte state UE, instituţia a obţinut deja finanţare europeană de aproape 1 milion euro.

Pentru perioada în care Preşedinţia Consiliului UE va fi deţinută de România (1 ianuarie – 30 iunie 2019), CNAS îşi propune să organizeze o conferinţă pe tema e-health.

„Toate aceste acţiuni au ca scop final creşterea gradului de adecvare a serviciilor de sănătate la exigenţele asiguraţilor, astfel încât România să nu se mai afle pe unul din ultimele locuri în Indexul European al Consumatorului de Sănătate” – a declarat preşedintele CNAS.

 

                                                                                                                                        Biroul de presă