Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

     Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, completarea cu 19 noi denumiri comune internaţionale (DCI) a listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi în cadrul programelor naţionale de sănătate, listă stabilită prin HG 720/2008.

      Astfel, în listă au fost introduse necondiţionat 13 DCI cu finanţare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) cu indicaţii in afecţiuni respiratorii, boli rare (boala Gaucher şi amiotrofia musculară spinală) , psoriazis cronic sever, lupus sistemic, afecţiuni onco-hematologice şi diabet zaharat.

     Alte cinci DCI inovative, pentru care s-au încheiat contracte cost-volum, au fost incluse condiţionat în sublista C pentru psoriazis cronic sever şi afecţiuni oncologice.

     Prin acelaşi act normativ, în cadrul Programului naţional de boli transmisibile (Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere), Programului naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever (Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli neurologice inflamator-imun si sindromul de imunodeficienţă primară) şi Programului naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană (pentru transplantul medular si transplantul renal, transplantul combinat de rinichi şi pancreas) a fost inclusă o nouă imunoglobulină normală umană cu administrare subcutanată.

 „Aceasta este cea de-a doua extindere a listei medicamentelor compensate în decurs de doar două luni, fapt care confirmă interesul şi preocuparea autorităţilor din domeniul sănătăţii publice de a creşte accesul pacienţilor la tratamente de ultimă oră, în acord cu programul de guvernare” – a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

Biroul de presă