Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

În atenţia deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi reprezentanţilor legali ai deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române

 

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din data de 14.01.2014 a fost publicat Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 3/01/2015 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere si monitorizare a modului de implementare si derulare a contractelor de tip cost — volum/cost - volum - rezultat.

Având în vedere dispoziţiile actului normativ mai sus menţionat,vă rugăm să depuneţi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o cerere prin care vă exprimaţi disponibilitatea pentru începerea procesului de negociere a contractelor de tip cost - volum/cost - volum - rezultat, în baza cărora vor fi incluse condiţionat medicamentele în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 3/01/2015, respectiv:

  1. decizia de includere condiţionată în Listă, emisă de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale;
  2. propunerea deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă/reprezentanţii legali, cu privire la elementele prevăzute la art. 12 alin. (5) din OUG nr.77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.