Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

Conform Legii Bugetului de Stat pe anul 2017 aprobate de Parlamentul României, CNAS va dispune de fonduri de 28,81 miliarde lei, cu 2,72 miliarde lei mai mult decât în anul precedent (+10,42%). Fondurile suplimentare vor fi direcţionate către toate capitolele de cheltuieli pentru sănătate, astfel:

Totodată, vor creşte şi transferurile de la bugetul de stat necesare acoperirii majorărilor salariale din unităţile sanitare cu paturi, prevăzute de Legea 250/2016.

Se diminuează însă cu 34,77% fondurile alocate prestaţiilor medicale acordate în baza documentelor internaţionale, deoarece a fost depăşit vârful de plată a obligaţiilor financiare scadente.

Totodată, CNAS este autorizată să încheie contracte în limita creditelor de angajament de 3,09 miliarde lei pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. Aceste credite de angajament vor permite finalizarea negocierilor demarate pentru ariile terapeutice oncologie şi hepatite virale cronice.

„Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe anul 2017 este construit echilibrat, iar majorarea finanţării cheltuielilor se bazează pe estimarea creşterii veniturilor din contribuţiile de asigurări de sănătate şi va permite un acces mai bun al asiguraţilor la serviciile de sănătate ” – a declarat Radu Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS.

 

 

                                                                                                     Biroul de presă