Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

„Numărul cazurilor oncologice din România ar putea fi diminuat cu până la 50% prin evitarea factorilor de risc, printr-un stil de viață sănătos, dar pentru o asemenea schimbare de mentalitate colectivă este necesar efortul conjugat al mai multor instituții publice și organizații, atât locale, cât și naționale și internaționale” - a declarat Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, în cadrul unui simpozionului dedicat combaterii și controlului cancerelor.

Sub deviza „Leaving no one out” („Nimeni nu trebuie lasat in urma”), lucrările simpozionului s-au concentrat în jurul elementelor esențiale ale Planului Național de Control al Cancerului: înregistrarea și monitorizarea, prevenția primară și screeningul.

Manifestarea organizată de Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene, alaturi de Comisia Europeană, a avut ca scop dezbaterea, la nivel de experți, a soluțiilor de mobilizare a potențialului și a oportunităților încă neutilizate pentru dezvoltarea de abordări inovatoare și eficiente în accelerarea implementării în practică a progreselor înregistrate până în prezent în domeniul oncologic.

Conturarea acestor soluții trebuie să pornească de la utilizarea datelor informatice acumulate până în prezent la instituțiile publice din România, printr-un proces de analizare a acestora care să furnizeze rapoarte-suport cu grad ridicat de acuratețe (data-mining) pentru fundamentarea politicilor de sănătate în domeniul oncologic, pentru evaluarea tehnologiilor medicale și pentru optimizarea utilizării fondurilor disponibile.

În anul 2018 numărul beneficiarilor Programului Naţional de Oncologie a fost de circa 130.000, iar fondurile totale utilizate au fost de aproximativ 1,8 miliarde lei - adică peste o treime din fondurile totale alocate de CNAS celor 14 programe naționale curative pe care le derulează. În acest an, doar pentru primul semestru este prevăzută o finanțare de aproape un miliard lei pentru același program.

Distinct de Programul Național de Oncologie, instituția mai are în derulare și 19 contracte cost-volum pentru medicamente inovative cu indicații terapeutice oncologice, valoarea totală a acestor contracte fiind de 1,3 miliarde lei.

„Având în vedere ritmul de creștere a incidenței afecțiunilor oncologice și ponderea mare a cazurilor depistate în stadii avansate de boală, este evident că oricât am mări fondurile alocate, acestea vor fi mereu insuficiente. Soluția nu este doar să investim cât mai mulți bani și să asigurăm cele mai noi și mai performante tratamente. Trebuie să trecem de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, să convingem populația să investească în prevenție și în depistarea precoce a bolilor oncologice” - a mai declarat Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, în cadrul manifestării.

Biroul de presă