Vă aducem la cunoștință faptul că, în data de 21.11.2022, între CNAS și reprezentantul legal al deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Brilique 90 mg și 60 mg (DCI Ticagrelorum) a fost încheiat un nou contract cost-volum pentru indicațiile:

 

  1. Prevenirea evenimentelor aterotrombotice la pacienții adulți cu sindrom coronarian acut (angină instabilă, infarct miocardic fără supradenivelare de segment ST (NSTEMI) sau infarct miocardic cu supradenivelare de ST (STEMI), în asociere cu acid acetilsalicilic (AAS), pacienți tratați prin proceduri intervenționale percutane, numai după implantarea unei proteze endovasculare (stent).

  2. Brilique 60 mg se recoamndă la pacienții cu istoric de infarct miocardic (IM) tratați prin implantarea unei proteze endovasculare (stent) și risc crescut de apariție a unui eveniment aterotrombotic; tratamentul poate fi început fără perioadă de întrerupere în continuarea tratamentului inițial de 12 luni cu Brilique 90 mg sau alt inhibitor al receptorilor ADP, sau într-o perioadă de până la 2 ani după IM tratat prin implantarea unei proteze endovasculare (stent) sau în cursul unui an după oprirea tratamentului anterior cu un inhibitor al receptorilor ADP.

 

Pe cale de consecință, începând cu data mai sus menționată, pacienții nou diagnosticați, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, conform legii, pentru inițierea tratamentului cu Brilique pentru indicațiile mai sus-menționate, pot fi incluși în tratament cu acest medicament.