Potrivit actelor normative în vigoare, la iniţierea tratamentului specific unei afecţiuni cu produse biologice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, aferente denumirilor comune internaţionale pentru care, la momentul prescrierii, în listă există atât produsul biologic de referinţă, cât şi produsul/produsele biosimilar/biosimilare al/ale acestuia, se prescrie un produs biosimilar.

La bolnavii la care tratamentul a fost iniţiat cu produsul biologic de referinţă, în termen de 12 luni de la data includerii în listă a primului produs biosimilar sau mai devreme, dacă este posibil, se va realiza schimbarea produsului biologic de referinţă cu un produs biosimilar al acestuia, pentru cel puţin 50% dintre bolnavi, medicul având obligaţia de a prezenta bolnavului informaţii legate de eficacitatea şi siguranţa administrării produselor biosimilare, de prescrierea interschimbabilă a produselor biosimilare cu menţinerea aceluiaşi beneficiu terapeutic, precum şi informaţii legate de creşterea accesului, în condiţiile utilizării produselor biosimilare, al unui număr mai mare de bolnavi la medicamente suportate din bugetul FNUASS.

Prin excepţie de la aceste prevederi, la iniţierea şi/sau continuarea tratamentului, medicii pot prescrie produsul biologic de referinţă pentru motive medicale specifice bolnavului, informaţii consemnate în documentele medicale şi prescripţia medicală electronică.

Prevederile de mai sus sunt aplicabile şi situaţiilor pentru care, la momentul prescrierii medicamentului din listă, există atât produsul biologic de referinţă, cât şi produsul/produsele biosimilar/biosimilare al/ale acestuia.

La iniţierea şi/sau continuarea tratamentului specific unei afecţiuni cu medicamente care se eliberează prin farmaciile cu circuit închis, aferente denumirilor comune internaţionale pentru care, la momentul prescrierii, în listă există atât produsul biologic de referinţă, cât şi produsul/produsele biosimilar/biosimilare al/ale acestuia, se prescrie un produs biosimilar sau produsul biologic de referinţă, în funcţie de achiziţii şi de stocurile existente la nivelul unităţii de specialitate.

Casa de asigurări de sănătate monitorizează semestrial prescrierea produselor biologice şi transmite medicilor prescriptori al căror comportament de prescriere nu se circumscrie prevederilor) o adresă de informare cu privire la prescrierea produselor biosimilare.