În atenţia tuturor furnizorilor de servicii medicale

 

 

 

            În vederea acordării serviciilor medicale decontate de către casele de asigurări de sănătate, furnizorii trebuie să verifice iniţial calitatea de asigurat a pacientului şi existenţa sau nu a cardului naţional de asigurări de sănătate.                                                  

Validarea serviciilor medicale se realizează de către furnizor la momentul acordării acestora prin interogarea aplicaţiei http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html astfel:

1.În situaţia în care apare sintagma „Persoana selectată este asigurată. Persoana are card emis, serviciul medical va fi validat la momentul acordării cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.

Obs.: -în situaţia în care la utilizarea cardului se obţine un mesaj de eroare (card INVALID sau card BLOCAT) se rezolvă eroarea prin contactarea casei de asigurări de sănătate sau prin Call Center Naţional.

                   -pentru serviciile medicale de urgenţă care necesită internarea, la externare validarea se realizează obligatoriu pe baza cardului naţional sau adeverinţei înlocuitoare a cardului

 

2.În situaţia în care după interogarea aplicaţiei apare sintagma „Persoana selectată este asigurată. Persoana nu are card emis pot exista următoarele situaţii:

-persoana are vârsta de sub 18 ani fiind asigurată prin efectul legii – serviciul se validează ca şi în perioada anterioară fără card sau fără prezentarea cardului unuia dintre părinţi  

-persoana nu a avut niciodata un card emis - serviciul se validează fără card/adeverinţă de înlocuire a cardului (casa de asigurări de sănătate nu emite adeverinţă înlocuitoare neexistând un card emis anterior)

sau

-persoana a primit anterior un card dar a solicitat un duplicat al cardului la casa de asigurări de sănătate (pentru card cu date personale eronate sau card pierdut/distrus) şi se află în perioada de 60 de zile termen de tipărire al cardului nou. Din acest motiv asiguratul în vârstă de peste 18 ani trebuie întrebat dacă a avut un card iniţial emis. Dacă asiguratul a avut un card emis anterior trebuie solicitată adeverinţa înlocuitoare pentru a marca în sistemul informatic existenţa adeverinţei aflate în perioada de valabilitate.

 

Facem următoarele precizări:

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor nu are posibilitatea tehnică de validare a serviciilor medicale în alte condiţii decât cele expuse mai sus.

Casele de asigurări de sănătate pot accepta spre decontare doar serviciile validate prin intermediul SIUI.

 

Conducerea CAS Bihor