Operator de date cu caracter personal – Notificare ANSPDCP Nr. 48

Instanţa a menţinut  legală taxa claw-back

             Casa Naţională de Asigurări de Sănătate informează că Instanţa de judecată, Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca neîntemeiată acţiunea Asociaţia Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente care a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anularea actului normativ care aprobă prevederile referitoare la taxa claw-back, respectiv OC al MS şi CNAS nr. 928/591/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenţei pe plătitori, declararea, constatarea şi controlul contribuţiilor prevăzute la art. 363^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea contestaţiilor şi încasarea contribuţiilor pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.         

Prin hotărârea judecătorească pronunţată în şedinţa publică din data 14.03.2012, instanţa a menţinut ca legale şi temeinice dispoziţiile actului normativ mai sus menţionat, referitor la obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale (taxa claw-back) în condiţiile OUG nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală  folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc.

 

  

 

                                                                                                                                                                                                                             Biroul de presă