STATUTUL

CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE CALARASI

  

CAP. I

Dispoziţii generale

 

ART. 1

(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.

(2) Casa de Asigurări de Sănătate Calarasi, denumită în continuare casa de asigurări, în exercitarea atribuţiilor conferite de lege şi de prezentul Statut, aplică şi respectă politica şi strategia generală stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate  pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate pe raza sa de competenţă.

   

ART. 2

(1) Casa de Asigurări de Sănătate Calarasi este instituţie publică, cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

(2) Casa de asigurări se organizează şi funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile statutului-cadru,  aprobat de Consiliul de Administraţie al C.N.A. S.

 

ART. 3

Casa de Asigurări de Sănătate Calarasi  va utiliza sigla Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu menţionarea şi a denumirii proprii.

 

CAP.  II

Relaţia casei de asigurări cu asiguraţii

 

Art. 4

  1. Relaţiile ce se stabilesc între asiguraţi şi casa de asigurări de sănătate au la bază următoarele principii:

a. alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;

b. solidaritatea şi subsidiaritatea în constituirea şi utilizarea fondurilor;

c.  participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

d. acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, conform legii;

e.  transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;

f.  confidenţialitatea datelor, în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul.

  1. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor sunt stabilite prin lege.

(3) Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casa de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, nivelului de contribuţie personală şi modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

 

 

CAP.  III

Atribuţiile Casei de Asigurări de Sănătate Calarasi

 

ART. 5

Casa de asigurări are următoarele atribuţii:

1.       să colecteze contribuţiile la fond pentru persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF;

2.       să administreze bugetul propriu;

3.       să înregistreze, să actualizeze datele referitoare la asiguraţi şi să le comunice C.N.A.S;

4.       să elaboreze şi să publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor;

5.       să utilizeze toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru fond;

6.       să furnizeze gratuit informaţii, consultanţă, asistenţă în problemele asigurărilor sociale de sănătate şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale;

7.       să administreze bunurile casei de asigurări conform prevederilor legale;

8.       să negocieze, să contracteze şi să deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru;

9.       să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate şi nivelul tarifelor acestora;

10.    poate să organizeze licitaţii în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru;

11.    să asigure, în calitate de instituţie competentă sau de instituţie de la locul de reşedinţă, după caz, activităţile de aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii, în condiţiile respectivelor documente internaţionale;

12.    controlează respectarea dreptului asiguraţilor la servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;

13.    participă la evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente care pot intra în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Calarasi;

14.    întocmeşte proiectul de buget de venituri şi cheltuieli şi îl transmite spre analiză şi aprobare Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

15.    transmite anual  spre aprobare  Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, listele de investiţii;

16.    efectuează  sondaje în vederea evaluării gradului de satisfacere a asiguraţilor şi a interesului manifestat de către aceştia faţă de calitatea serviciilor medicale;

17.    verifică acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale;

18.    asigură un sistem permanent de informare a asiguraţilor asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, în vederea reducerii şi evitării cauzelor de îmbolnăvire;

19.    aplică un sistem informaţional unitar şi confidenţial corespunzător asigurării cel puţin a unei evidenţe primare privind diagnosticul şi terapia aplicată;

20.    decontează furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor în termen, în caz contrar urmând a suporta plata unor daune interese, conform contractului încheiat ;

21.    informează furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de contractare şi a negocierii clauzelor contractuale;

22.    asigură confidenţialitatea datelor conform actelor normative în vigoare;

23.    verifică prescrierea şi eliberarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în conformitate cu reglementările în vigoare;

24.    raportează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la termenele stabilite, datele solicitate privind serviciile medicale furnizate, precum şi evidenţa asiguraţilor şi a documentelor justificative utilizate;

25.    asigură utilizarea aplicaţiei pentru gestionarea activităţii comisiilor de la nivelul CNAS şi a comisiilor de la nivelul casei de asigurări de sănătate pentru monitorizarea şi aprobarea medicamentelor specifice în tratamentul unor boli cronice;

26.    furnizează datele de identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare nominală obligatorie, conform legislaţiei în vigoare;

27.    urmăreşte, alături de celelalte structuri din sistem implicate, implementarea şi efectele strategiilor aplicate şi, pe baza acestora, elaborează rapoartele de informare cu propunerile de corecţie;

28.    alte atribuţii prevăzute de actele normative în domeniul sănătăţii.

 

ART. 6

Casa de asigurări funcţionează având la bază un sistem informatic unic integrat.

   

ART. 7

În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, casa de asigurări prin structurile proprii sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului  şi a majorărilor de întârziere, în condiţiile OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAP. IV

Organele de conducere ale casei de asigurări

 

Secţiunea 1

Consiliul de Administraţie al casei de asigurări

   

ART. 8

(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, a  Statutului Casei Naţionale de Asigurări

de Sănătate şi a prezentului Statut, consiliul de administraţie al casei de asigurări adoptă hotărâri .

(2) Consiliul de administraţie al casei de asigurări are următoarele atribuţii  generale :

    a) aprobă proiectul statutului propriu;

    b) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anual aferent Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

    c) aprobă rapoartele de gestiune semestriale şi anuale, prezentate de preşedintele-director general;

    d) avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director general, cu respectarea contractului-cadru şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia;

    e) avizează programele de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit  prevederilor legale în vigoare;

a.             alte atribuţii date prin lege sau prin statut.

 
ART. 9

Membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări sunt obligaţi să participe la adoptarea hotărârilor care să asigure funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.

    

ART. 10        

Membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a.       să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul pe teritoriul României;

b.       să aibă calitatea de asigurat;

c.        să nu aibă cazier judiciar sau fiscal .

ART. 11

(1) Consiliul de administraţie al casei de asigurări de sănătate este alcătuit din 11 membri, desemnaţi după cum urmează:

a.       unul de consiliul judeţean;

b.       unul de prefect, la propunerea autorităţii de sănătate publică judeţene;

c.        3 de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens;

d.       3 de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens;

e.        2 de consiliul judeţean al persoanelor vârstnice;

f.        preşedintele, care este directorul general al casei de asigurări.

   

ART. 12

(1) Consiliul de administraţie al casei de asigurări se întruneşte ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe lună şi ia hotărâri prin vot, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor.

(2) Hotărârile Consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel puţin şapte membri.

(3) Atunci când, în decursul a 12 luni, membrii se retrag de două ori din şedinţe sau în cazul în care membrii lipsesc nemotivat de la cel mult două şedinţe în decurs de 6 luni, preşedintele-director general va informa instituţiile sau organizaţiile de la care aceştia provin pentru a fi luate măsurile necesare în vederea asigurării prezenţei la şedinţele Consiliului de Administraţie şi a bunei funcţionări a acestuia.

 

ART. 13

(1) Mandatele membrilor Consiliul de administraţie al casei de asigurări sunt de 4 ani şi încetează prin demisie, prin deces sau prin revocare ca membru al consiliului de administraţie de către cei care i-au desemnat.

(2) Mandatul preşedintelui - director general al casei de asigurări nu poate fi revocat de către consiliul de administraţie.

(3) Mandatul preşedintelui - director general al casei de asigurări de sănătate încetează astfel:

a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;

b) la iniţiativa preşedintelui CNAS, prin revocarea mandatului în cazul evaluării managerului ca necorespunzător;

c) prin revocarea de către preşedintele CNAS ca urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii contractului de management;

d) prin revocarea de către preşedintele CNAS pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege şi de contractul de management, ca urmare a unor acţiuni de control;

e) prin renunţarea de către manager la mandatul încredinţat;

f) prin acordul părţilor;

g) prin decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească a managerului;

h) prin desfiinţarea sau reorganizarea casei de asigurări de sănătate;

i) prin modificarea legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul preşedintelui-director general – manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local .

 

ART. 14

Convocarea consiliului de administraţie al casei de asigurări se face de către preşedintele acestuia. Convocarea consiliului de administraţie va putea fi făcută şi la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie .

 

ART. 15

(1) Membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 20% din salariul funcţiei de preşedinte-director general al casei de asigurări, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie.

(2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) pentru membrii consiliului de administraţie se acordă proporţional, în funcţie de numărul şedinţelor care au loc în cadrul unei luni şi de numărul şedinţelor la care participă efectiv.

(3) În cazul în care, în timpul şedinţelor, unii membri se retrag, acestora nu li se va acorda indemnizaţia de şedinţă.

(4) Şedinţele consiliului de administraţie sunt publice, în condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul CNAS.

 

Secţiunea 2

Preşedintele - director general al casei de asigurări

   

ART. 16

           

(1) Preşedintele - director general conduce activitatea casei de asigurări de sănătate şi este numit pe bază de concurs, prin ordin al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Preşedintele - director general devine membru de drept al Consiliului de administraţie al casei de asigurări şi preşedintele acestuia.

(2) Prin ordin al preşedintelui CNAS pot fi numite temporar, cu delegaţie, în condiţiile legii, persoane care să asigure conducerea casei de asigurări.

(3) Între CNAS şi directorul general al casei de asigurări – manager al sistemului la nivel local se încheie un contract de management, pentru un mandat de 4 ani.

(4) Preşedintele-directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii.

(5) Preşedintele-director general se numeşte pentru un mandat de 4 ani, după validarea concursului, şi se suspendă de drept din funcţiile deţinute anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Directorul general are obligaţia de a depune declaraţie de interese şi declaraţie de avere. Modelul declaraţiei de interese se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.

(6) Salarizarea şi celelalte drepturi ale preşedintelui-director general se stabilesc prin contractul de management.

 
ART. 17

Preşedintele - director general al casei de asigurări are următoarele atribuţii:

a. aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;

b. organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei contractelor de furnizare de servicii medicale;

c.  organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond;

d. propune programe de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii;

e.  stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia;

f.  organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;

g.  supraveghează şi controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicităţii;

h. numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări;

i.   administrează bunurile mobile şi imobile dobândite de casa de asigurări în condiţiile legii;

j.   reprezintă casa de asigurări în relaţiile cu terţii;

k. asigură elaborarea statutului propriu cu respectarea prevederilor legale în vigoare, ale

      statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale statutului cadru  aprobat de    

      Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

a. convoacă consiliul de administraţie;

b. conduce şedinţele consiliului de administraţie;

c.  respectă atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite;

d. asigură aducerea la îndeplinire a planului de management asumat la momentul numirii în funcţie;

e.  alte atribuţii date în competenţa sa de actele normative în vigoare, de prezentul statut şi de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

 

ART. 18

(1)  Pentru punerea în aplicare a hotărârilor Consiliului de administraţie al casei de asigurări, precum şi pentru exercitarea atribuţiilor sale ca ordonator de credite, Preşedintele - director general emite decizii.

(2)  Preşedintele - director general al casei de asigurări poate delega atribuţiile, în totalitate sau în parte, unuia dintre directorii executivi de la nivelul casei de asigurări de sănătate, temporar, în situaţii temeinic justificate, numai cu aprobarea prealabilă a preşedintelui CNAS.

   

ART. 19

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al casei de asigurări, propus de conducătorul acesteia în calitate de ordonator de credite, este definitivat de către Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de ordonator principal de credite, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei privind finanţele publice în vigoare şi normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

 

CAP.V

Incompatibilităţi

 

ART. 20

(1) Membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări, precum şi personalul angajat al acestei case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CMDR, colegiilor judeţene ale medicilor dentişti, respectiv al municipiului Bucureşti, in cadrul CFR, colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMMR, organizaţiilor centrale şi locale ale OBBC sau funcţii în cadrul societăţilor comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală. Personalului din cadrul casei de asigurări, cu statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)  Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestei case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.

(3) Membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor.

 

ART. 21

Membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări, pe perioada exercitării mandatului,  nu pot fi salariaţi ai acestei instituţii, cu excepţia Preşedintelui-Director General şi nu pot ocupa funcţii în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 

 

CAP.VI

Drepturi salariale

 

ART. 22

(1) Salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual, precum şi alte funcţii din casa de asigurări se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

(2) Angajarea personalului în cadrul casei de asigurări se face prin concurs, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalului casei de asigurări îi pot fi acordate stimulente din fondul constituit cu această destinaţie, în condiţiile legii.

             

ART. 23

Evaluarea şi avansarea personalului numit în funcţii publice din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

ART. 24

Statul de funcţii al casei de asigurări,  se aprobă anual de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de ordonator principal de credite.

 

CAP. VII

Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

ART. 25

Casa de asigurări va lua măsuri pentru asigurarea standardelor de calitate ale serviciilor medicale contractate pentru asiguraţii proprii.

 
ART. 26

Personalul casei de asigurări va fi cuprins şi va participa la  programele de pregătire şi perfecţionare continuă, organizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin structurile specializate ale acesteia.

 

Fișiere atașate