Cum ne înscriem la medicul de familie?

 

Persoanele care nu sunt înscrise pe lista unui medic de familie şi care doresc să se înscrie, vor adresa o cerere de înscriere către medicul de familie la care doresc să se înscrie.

Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat au obligaţia să se înscrie pe lista unui medic de familie în mod liber ales, iar persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat şi care sunt înscrise pe lista unui medic de familie se reînscriu pe lista aceluiaşi medic de familie sau a unui alt medic de familie, în mod liber ales; persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat înscrise pe lista unui medic de familie pot să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe lista acestuia, în aceleaşi condiţii şi cu excepţiile prevăzute în Contractul-cadru pentru persoanele asigurate.

 

Cum schimbăm medicul de familie?

 

Persoanele asigurate şi neasigurate înscrise pe lista unui medic de familie care doresc să îşi schimbe medicul de familie, vor adresa o cerere de înscriere prin transfer la noul medic de familie, precizând numele medicului de la care pleacă.

Persoanele asigurate care au card national emis, îl vor prezenta medicului, la înscriere sau la transfer.

Pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul sau care din motive religioase sau de conştiinţă refuză cardul naţional sau pentru persoanele cărora li se va emite card naţional duplicat, precum şi pentru copii 0 - 18 ani, înscrierea/schimbarea medicului de familie se face doar pe baza cererii de înscriere/de înscriere prin transfer.

Pentru situaţiile de înscriere prin transfer, medicul de familie primitor are obligaţia să anunţe în scris în maximum 15 zile lucrătoare, (prin poştă, e-mail, fax, prin persoana care se transferă), medicul de familie de la care a plecat persoana. Medicul de familie de la care pleacă persoana are obligaţia să transmită fişa medicală în copie certificată prin semnătură şi parafă că este conform cu originalul, prin poştă, e-mail, fax/prin persoană, medicului primitor, în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitare. Cabinetul medical de la care pleacă persoana păstrează originalul fişei medicale.

Modelele de cerere de înscriere sau de transfer se găsesc la cabinetele medicilor de familie sau aici, pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate Arad 

În prezent, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Arad sunt 224 de cabinete medicale în care își desfășoară activitatea 240 de medici de familie cu liste de pacienți și 22 de medici angajați. În localitățile urbane lucrează 142 de medici de familie, iar în mediul rural , 98 de medici de familie. Pe listele medicilor de familie sunt un număr de 327.140 persoane asigurate și 97.672 persoane neasigurate.