INFORMATII PROCEDURA DE LUCRU

 

Procedura prin care cetatenii straini sau apatrizii aflati in situatii deosebite, proveniti din zona conflictului armat din Ucraina, pot accesa servicii medicale pe teritoriul Romaniei, a fost aprobata prin Ordin al Presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 127/2022.

Astfel, pe baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul roman, cetatenii straini sau apatrizii care provin din Ucraina beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și servicii cuprinse în programele naționale de sănătate curative la fel ca si persoanele asigurate din Romania.

Furnizorul de servicii medicale la care se prezinta aceste persoane vor transmite prin intermediul platformei informatice a CAS Sibiu, la adresa https://contractare.cassb.ro:81/, la categoria ”Persoane din conflictul ucrainean”, o copie a documentului pe baza careia persoana va fi adaugata in Sistemul informatic Unic Integrat (SIUI) prin atribuirea unui numar unic de identificare.

Copia documentului se transmite asumata prin semnatura electronica extinsa calificata si va contine in mod obligatoriu numarul de telefon si adresa de e-mail la care CAS Sibiu va transmite raspunsul cu numarul unic de identificare atribuit fiecarei persoane pentru care s-a trimis solicitare.