Având în vedere prelungirea până la data de 31. 12. 2020 a măsurilor în domeniul sănătăţii, generate de riscul iminent asupra stării de sănătate a populaţiei, determinată de epidemia cu virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României, vă aducem la cunoștință următoarele: 
  - consultaţiile medicale la distanţă acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, prevăzute la art. 223 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
  - biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum şi deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră înainte de sfârşitul anului 2020, îşi prelungesc valabilitatea până la data de 31 decembrie 2020.

 

     Principalele modificări efectuate în aplicația informatică a asigurărilor de sănătate:
  1. Medicina de familie:
  - completarea la consultațiile/ serviciile prestate asiguraților la distanță din atributul “personType”a valorii ASIG_DIST (conform cu valoarea din nomenclatorul “PersonTypes”), în raportarea finală precum și la prevalidare;
  - serviciile efectuate la cabinet se vor trimite semnate cu cardul acolo unde este necesar, conform cu regulile deja existente.
 

  2. Clinic/ ambulatoriul de specialitate pentru specialitatea de medicină fizică și reabilitare:
  - completarea formei de prezentare “servicii stare de urgență” (valoarea 12 cf XSD) pentru consultațiile/ serviciile efectuate la distanță (în raportarea finală precum și la prevalidare).
  - serviciile efectuate la cabinet se vor trimite semnate cu cardul acolo unde este necesar conform cu regulile deja existente.


     La nivelul CAS Neamț vor fi exportate nomenclatoarele aferente categoriei de furnizori medicină de familie.
     Furnizorii de medicină de familie care utilizează pentru raportarea serviciilor medicale aplicațiile DSK-SIUI au obligația să actualizeze ultima versiune de aplicație și vor prelua în aplicație noul nomenclator.