Vă aducem la cunoştinţă faptul că de la data de 1 aprilie 2022 sunt valabile dispozițiile HG nr. 422/ 2022 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.


     I. Pentru furnizorii care la data de 31. 03. 2022 se află în relație contractuală cu CAS Neamț, contractele se prelungesc prin acordul părților până la data de 31. 12. 2022, prin acte adiționale. Condițiile acordării asistenței medicale în baza actelor adiționale sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiționale (H.G. nr.696/ 2021 și Ordinul nr. 1068/ 627/ 2021, cu modificările și completările ulterioare). Actele adiționale pentru perioada aprilie – decembrie 2022 se încheie până pe data de       31. 03. 2022, prin semnarea de către ambele părți.


     II. Pentru furnizorii noi care nu se află în relație contractuală cu CAS Neamț, se fac aplicabile prevederile art. 196 din anexa 2 la HG nr. 696/ 2021, cu modificările și completările ulterioare, în acest sens urmând a fi încheiate, în cursul lunii aprilie 2022, contracte cu valabilitate până la data de 31. 12. 2022, în funcție de necesarul de servicii medicale, de medicamente sau de dispozitive medicale, în limita fondurilor aprobate fiecărui tip de asistență. În perioada 6 – 11 aprilie 2022 se vor depune cererile de intrare în relație contractuală cu CAS Neamț, pentru anul 2022, însoțite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare. Depunerea documentelor se va face electronic, prin utilizarea semnăturii electronice extinse.


     La încheierea atât a actelor adiționale cât și a contractelor noi, furnizorii trebuie să îndeplinească toate condițiile privind relațiile contractuale dintre casele de asigurări de sănătate și aceștia (documente, condiții de eligibilitate, etc.). Condițiile acordării asistenței medicale - atât în baza actelor adiționale, cât și în baza contractelor nou încheiate – modalitatea de stabilire a sumelor contractate, etc., sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiționale (H.G. nr. 696/ 2021 și Ordinul nr. 1068/ 627/ 2021). Furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale vor consulta site-ul CAS Neamț - www.casnt.ro (secțiunea contractare 2022), cu privire la documentele necesare contractării și modalitatea de transmitere electronică a acestora, la sediul CAS Neamț, în ordinea menționată în opisul aferent fiecărui domeniu de asistență medicală în parte.