ÎN ATENŢIA ASIGURAŢILOR CAS NEAMŢ

 

De la data de 01. 01. 2016, persoanele care se regăsesc în următoarele situaţii:

- cetăţenii români cu domiciliul în ţară;

- cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România;

- cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de a sta în România pentru o perioadă de peste 3 luni;

- persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic ori cel puţin o dată pe săptămână;

- pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României

şi deţin o asigurare pentru boală şi maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislaţiei interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României, şi fac dovada valabilităţii asigurării, în conformitate cu procedura stabilită prin ordin comun al preşedintelui A.N.A.F. şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Dacă aceste categorii de persoane nu sunt asigurate pe teritoriul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.

 

Persoanele fizice care nu realizează următoarele categorii de venituri (venituri din salarii sau asimilate salariilor; venituri din pensii; venituri din activităţi independente; venituri din asocierea cu o persoană juridică; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din investiţii; venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură; venituri din alte surse; indemnizaţii de şomaj; indemnizaţii pentru creşterea copilului; ajutorul social acordat potrivit <LLNK 12001 416 10 201 0 18>Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare; indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale) şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie.

Contribuţia prevăzută mai sus se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului minim brut pe ţară şi se datorează pe toată perioada în care sunt încadrate în această categorie.

Pentru persoanele fizice prevăzute mai sus, care nu au realizat venituri pe o perioadă mai mare de 6 luni şi nu au efectuat plata contribuţiei lunare pentru această perioadă, contribuţia datorată pentru luna în care solicită înregistrarea se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe ţară. Dacă perioada în care nu s-au realizat venituri este mai mică de 6 luni şi nu s-a efectuat plata contribuţiei lunare pentru această perioadă, contribuţia datorată pentru luna în care solicită înregistrarea se stabileşte proporţional cu perioada respectivă.

 

Preşedinte – director general,

ec. Marieana Atomulesei